Nu renunţa la visul fără seamă
Pe care l-ai avut la un Betel!
Păşește curajos şi fără teamă,
Păstrează-l viu şi leagă-te de el!

Nu renunţa la scara luminoasă
Care se rezema cândva în vis
De jos, de la pribeagul fără casă,
Proptindu-se-ntr-un colţ de Paradis.

Păstrează-n minte şoapta de iubire,
Când ai avut o piatră căpătâi;
Ce stări de bucurii şi fericire
Erau atunci în dragostea dintâi.

Adu-ţi aminte ce fior de slavă,
Când îngerii urcau pânʼ la Palat,
Şi-apoi se coborau în mare grabă,
Să-ţi dea din cer răspunsul aşteptat.

Cum te-ai trezit în zori cu visu-n tine
Şi când aveai credinţa la-nceput;
Şi-ai zis: „E Dumnezeu aici cu mine,
Aici e Casa Lui, şi n-am ştiut!”

N-a fost numai un vis, o-nchipuire,
Un simţ fugar născut dintr-un suspin...
Acolo Dumnezeu plin de iubire
Te-a cercetat cu harul Lui divin!

Ţi-a dat acolo Dumnezeu odată
Un vis din visele dumnezeieşti,
Ţi-a dat un vis în noaptea-nnegurată,
Un vis frumos, să ştii cum să trăieşti.

Nu renunţa la îngerii măririi,
La fâlfâitul lor plin de mister...
Nu renunţa la scara mântuirii,
La Vocea care ţi-a vorbit din cer...

Mai bine să renunţi la bogăţie,
La tot ce lumea-ntreagă ţi-a promis,
Mai bine să rămâi în sărăcie,
Dar nicidecum... nu renunţa la vis!